Oamenii de stiinta confirma ca existenta apă lichidă pe Marte

În 2008, Phoenix NASA a făcut istorie prin descoperirea existenței apei pe Marte. Bratul robotic a întâlnit un strat dur de material înghețat de foraj de 5 cm la suprafața planetei. Proba a rămas două zile expusa la mediul marțian și a început să se evapore. Un cercetator de la Universitatea din Arizona (SUA), Nilton Renno, a fost primul care si-a dat seama că au văzut ceva ciudat pe picioarele navei, atunci când imaginile au venit pe Pământ.

Echipa Renno a efectuat un experiment în camere speciale, cilindri metalici două picioare mari și lungi de cinci metri în cazul în care umiditatea, temperatura și presiunea atmosferică sunt simulate pe Marte. Astfel, ei au concluzionat că, de fapt, cantități de apă lichidă poate fi format fără probleme în această lume. Ar fi ceva de genul plute împrăștiate pe suprafața și subterane de mică adâncime, de la polari regiunile midlatitude lor. Ei nu ar fi permanent. Probabil va dura mai multe ore pe zi în timpul primăverii și începutul verii, într-un ciclu de congelare și decongelare.

Cheia pentru a face acest lucru este un tip de sare în sol de pe Marte, perclorat de calciu, un amestec de calciu, clor și oxigen gasit in locuri aride, cum ar fi deșertul Atacama din Chile și poate topi gheata Jocul cu ușurință, ca sare pulverizat pe drumuri în timpul iernii. Când perclorat cercetatorii de calciu plasat pe o foaie de gheață de 3 mm, picături de apă lichide groase format la -73 minute. Foarte similare condițiilor observate la locul de aterizare Phoenix.

Pentru acest sondă, Renno crede propulsoarele de debarcare navei afectat solul vegetal, expunând gheața care se topește.
Această apă sare stropit tulbure navă labe că a aterizat pe Regiunea polar de nord. Sărurile permis picături rămâne lichid. Existență și stabilitate lor, spune omul de stiinta, dezvăluind un ciclu care nu are nevoie de ajutorul unei nave să apară.

Apa lichidă este esențial pentru viața așa cum o știm ingredient, dar în funcție de cercetătorului, apa nu trebuie să rămână în această stare pe termen nelimitat pentru a susține viața microbiană în prezent sau în trecut, care încă mai menține în speranța de a găsi unele organism viu de pe Marte. În zăbrele umplut cu gheață saramură în Antarctica găsit de ființe microbiene. Cine știe dacă Planeta Roșie încă ne poate surprinde.  

ABCStiinta

Spiritele naturii sunt făcute din aceeași materie ca oamenii

Cu siguranță, viața noatră și lumea în care trăim sunt mult mai bogate decât ne putem imagina. Dar sunt oare zânele, elfii, gnomii, nimfele, spiridușii doar închipuiri și personaje fantastice din povești captivante spuse de bătrâni? De ce ar fi avut oamenii nevoie să inventeze astfel de personaje? Există spirite nevăzute care cutreieră acest pământ alături de oameni și, daca da, care e rolul lor?

Edgar Cayce, un profet de origine americană, credea în existența acestor ființe, afirmând despre spiriduși că sunt entități care nu au intrat într-o formă materială.

Tradiția spune că aceste spirite au domenii diferite de acțiune și forme adaptate mediului/elementului în care trăiesc: 

-zâne, elfi şi silfii – elementul Aer, 

-gnomi și spiriduşi – elementul Pămînt, 

-ondinele, nimfele – elementul Apă, 

-salamandrele – elementul Foc.

Cayce susținea că spiritele naturii sunt făcute din aceeași materie ca oamenii, dar sunt structurate după un mod vibratoriu diferit. Pe de altă parte, scriitorul Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului Sherlock Holmes, a explicat într-un mod științific existența unei astfel de lumi:

“Minţii umane îi vine greu să accepte (…) existenţa, la suprafaţa acestei planete, a unei populaţii poate la fel de numeroasă ca şi rasa umană, care îşi desfăşoară strania activitate în felul său, despărţită de noi doar printr-un nivel vibratoriu diferit. Căci noi nu vedem obiectele decât în limitele culorilor spectrului nostru, în timp ce dincolo de el există infinite vibraţii colorate, pe care nu le putem vedea. Dacă vom concepe că poate exista o rasă de fiinţe alcătuite din materie, ale căror unde prea scurte sau prea lungi nu pot, din acest motiv, să fie percepute de noi, aceste fiinţe rămân invizibile pentru noi exceptând cazul când am putea să intrăm pe aceeaşi lungime de undă – sau s-o adaptăm lungimii noastre. Exact acest lucru înseamnă, de altfel, mediumnitatea: mediumul este capabil să-şi modifice vibraţiile, intrînd pe alte lungimi de undă.” 

Ce sunt nimfele?

Nimfele sunt descrise ca zeițele apelor, în special ale apelor dulci. De-a lungul timpului și în zone diferite ele au avut fel de fel de denumiri: Naiade, Nereide, urmând ca noțiunea să se extindă cu timpul spre mai multe divinități secundare – Oreadele (nimfele munților), Driadele (nimfele codrilor și copacilor, în special ai stejarilor, în jurul cărora dansau și pe care îi foloseau drept adăpost), Napeele (nimfele munților, văilor, codrilor, pășunilor și crângurilor). Se povestea despre ele ca fiind tinere frumoase ce stăteau goale pe lângă ape care se revărsau în urma lor. Deoarece credeau în ele, oamenii le construiau în trecut temple ”sau chiar le rezervau în casă un colţ cu apă, împodobit cu statui, vase, bazine şi fântâni. Acesta era Nimfeul, consacrat Nimfelor. De cele mai multe ori era o grotă naturală sau artificială. ”Obiceiul Nimfelor”, spune dicţionarul Bouillet (1880) – “este încă destul de comun în Italia”. ” În Gallia antică ele ofereau protecție zi de zi, oamenii fiind convinși că pădurile, apele și pământul au viață divină, în timp ce druzii știau că în manifestările naturii sunt adevăratele esențe ale lumii. Spiritele naturii există atunci când corpurile terestre (copacii, florile) nu sunt distruse – rupte, tăiate sau smulse. 

De ce se tem spiritele naturii de noi?

Ținutul rural era locul preferat al lor, căci aici își puteau manifesta nestingherite prezența, în natura care se dezvoltă liberă și își urmează cursul firesc. Spiritele naturii creează frumusețea, dezvoltarea și înflorirea întregului regn vegetal. Copaci, mlaștini, izvoare, câmpuri întinse, păduri răcoroase, toate erau populate de entități misterioase care le sporeau frumusețea și le ofereau farmec. Spiritele naturii fug de oameni și de orașe, căci oamenii distrug natura pe care ele o creează și care le devine casă. Singurii care încă se mai bucură de favoarea lor, căci sufletul le este pur și mintea fără prejudecăți și răutate sunt copiii. Jocul devine fantastic, iar bucuria e reciprocă.

”Din păcate, poporul mărunt locuieşte la țară… şi foarte puţin la oraş. lată de ce copiii din oraşe sînt astăzi cu mult mai nervoşi, mult mai instabili, mult mai dificili. Le lipsesc aceste jocuri magice cu micii elfi, care le aduceau bucuria profundă, indispensabilă creşterii lor.” 

Și locurile au câte un spirit

Așa cum există un înger pentru fiecare element din natură, tot așa există unul pentru fiecare loc, fie că e vorba de un sat sau de o casă. Unele locuri sunt bune, altele rele, iar altele cu adevărat magice, cu un aer misterios dat de o putere din adâncuri. Scriitorul francez Roger de Lafforest, care a scris o carte despre spiritele naturii, a dedicat un segment important acestor spirite ale locurilor, susținând că pot lua forma unei zâne, a unui înger sau a altui ghid spiritual sau, în cazul locurilor rele, pot fi ”prezenţe malefice aparţinând diverselor categorii ale astrului inferior”. Mai mult decât atât, sensibilitatea arhitecțiilor de demult la spiritele locurilor se vede în frumusețea clădirilor vechi și a monumentelor celebre.”

Reincarnarea animala

Chestiune foarte discutată, asupra căreia marile medii nu sînt deacord. Poate că există adevăruri pe care nu sîntem încă pregătiţi să leacceptăm...

Oamenii se reîncarnează în corpuri animale?

În India, mulţi gîndesc că da.Este şi punctul de vedere admis în unele şcoli ale iniţiaţilor din epoca greacă şi romană. Martor este episodul unde Apollonius din Thyana se adresează sufletului faraonului Amasis, închis în corpul unuileu ca pedeapsă pentru greşelile sale. Şi leul începe să plîngă în faţa mulţimii... Sfîntul Iustin (+165) ne învaţă că: "Sufletele care s-au dovedit nedemne să-l vadă pe Dumnezeu, în urma actelor lor din cursul încarnărilor terestre, ajung din nou în corpurile animalelor inferioare" (In Dr. Berthollet, La Réincamation, Ed. Rosicruciennes).

Pentru că puterea spiritului nostru este atît de mare, de ce ne-ar fiimposibil  să ne reîncarnăm într-un corp animal dacă este nevoie de asta?

Cayce nu s-a pronunţat ferm asupra acestei chestiuni. Dumnezeu este martor că există totuşi lucruri clare în filosofia sa, lucruri pe care learepetat de at îtea ori încît nu există nici o îndoială. Dar în privinţa

acestui subiect, trebuie să mărturisim că lecturile rămîn obscure:

SUFLETUL-ENTITATE CARE ÎMI APARŢINE A FĂCUT EXPERIENŢA TRANSMIGRĂRlI PRIN REGNURI MINORE, ANIMAL ŞI VEGETAL?

Aceste regnuri aparţin Sufletului-Conştiinţă Universală. Fiecare suflet-entitate a fost creat, adică a purces la început din Tatăl. (Lectura 1641-1).

Acest răspuns pune degetul pe complexul de superioritate al consultanţilor vizavi de aceste regnuri pe care le consideră "minore" (în acest text: Minor plant and animal kingdom).

De unde răspunsul: nu sînt minore, pentru că ele aparţin Sufletului-Conştiinţă Universală, cu alte cuvinte lui Dumnezeu, comportînd şi ele suflete-entităţi create de Tatăl. Acestui consultant prea puţin evoluat,

Cayce nu-i dă decît un răspuns foarte general pentru a evita să-l şocheze.

Există în civilizaţia americană această jenă, acest sentiment de insecuritate faţă de animale. Ceea ce îl miră întotdeauna pe vizitatorul european.

În Statele Unite animalele sînt obiectul unui rasism violent, la fel cu acela faţă de negri sau indieni. Ba mai mult încă, albul american îl percepe pe negru şi indian "ca un animal!". O atitudine asemănătoare este

mult mai rară în Europa unde, de mii de ani, animalul este mai bine integrat în viaţa cotidiană. Se poate explica această mentalitate prin faptul că natura americană este mai agresivă, mai şocantă decît a noastră: la noi natura este amenajată de mult timp şi am creat o simbioză cu ea... O asemenea simbioză nu există deloc în Statele Unite, unde nu există încredere în Natură atît în cea animală cît şi în cea vegetală. Se trăieşte

acolo o frică obsesivă de microbi şi de sex, considerat "animal", adică "murdar". (Citiţi în această privinţă De nombreuses vies, de nombreuses amours, op. cit., terifiantul capitol consacrat vieţii animale în Statele

Unite).

Cayce a vorbit despre acest subiect de mai multe ori: aşa cum vom vedea în capitolele următoare, el explică mentalitatea americană actuală prin reîncarnarea atlanţilor şi prin dificultăţile lor în lupta cu animalele

mari care invadau planeta. Mai există şi renumita poveste a roboţilor jumătate animale, jumătate oameni... pe care o vom vedea mai departe.

Deci, ţinînd cont de mentalitatea consultanţilor săi, Cayce nu avea nici un motiv să-şi folosească timpul vorbind despre animale unui public care le dispreţuia.

Pentru noi, cititorii europeni, care trăim deci într-o prietenie şi o cunoaştere mai strînsă a lumii animale, voi da lecturile în care Cayce a tratat acest subiect (aproape cu regret, se pare!).

Animalele se reîncarnează?

O doamnă i-a cerut o lectură de viaţă pentru ea şi soţul ei. I s-a răspuns că fusese o nobilă romană iar soţul actual, în aceeaşi epocă, un gladiator cu o forţă herculeană. Se luptase în arenă apărînd creştinii şi acolo

se cunoscuseră... (Nostim loc pentru a-şi întîlni viitorul soţ!). Ea a întrebat:

UNDE ŞI CÎND MI-AM CUNOSCUT CĂTELUŞA MONA?

Tot în acea viaţă.

VIATA ROMANĂ?

Viaţa romană.

MONA ERA CÎINE ÎN VREMEA ACEEA?

Leul (Lectura 268-3).

Şi iată lectura dată pentru soţul doamnei, ex-gladiatorul:

CE LEGĂTURĂ AVEA SOŢUL MEU CU CĂŢELUŞA MONA?

Au luptat corp la corp în acea experienţă din Roma.

CE ERA MONA ATUNCl?

Leoaica aceea care a luptat cu această entitate (soţul de astăzi) şi cu cei care au ucis un mare număr de oameni (creştinii) pe care entitatea încerca să-i apere. (Lectura 280-1).

Tot în această familie excepţional de interesată de animale, o fetiţă de unsprezece ani, nepoata doamnei ex-romană, a întrebat:

ÎN CE VIAŢĂ ANTERIOARĂ AM CUNOSCUT-O PE MONA, CĂŢELUŞA MĂTUŞII MELE?

La Roma.

MONA VA FI TOT CÎlNE?

Depinde de conjunctură şi de condiţii. Nu.

S-AR PUTEA OBŢINE O LECTURĂ A VIEŢII ANTERIOARE PENTRU ACEASTĂ CĂŢELUŞĂ A MĂTUŞII MELE?

Poate. Dar ar putea fi foarte diferit de ceea ce credeţi. Aţi risca să nu înţelegeţi; doar dacă vorbiţi "cîineşte"! (Lectura 406-1).

Extraordinar, nu vi se pare? Dar încă nu este tot. O prietenă a familiei a venit şi ea să-i ceară lui Cayce o lectură a vieţilor anterioare. Or această prietenă avea o simpatie deosebită - şi reciprocă - pentru căţeluşa

de care este vorba.

CE GEN DE LEGĂTURĂ A PUTUT EXISTA ÎNTR-O VIAŢĂ ANTERIOARĂ ÎNTRE MINE ŞI MONA, CĂŢELUŞA PRIETENEI MELE?

Nu găsim nici una.

ATUNCI DE CE PARE ACEASTĂ CĂTELUŞĂ ATÎT DE ATRASĂ SPRE MINE?

Datorită înaltelor frecvenţe vibratorii ale fiecăreia dintre voi două. (Lectura 1318-1).

Există, de asemenea, datorii karmice între animale şi oameni:

DE CE ÎI ESTE FRICĂ ACESTEI COPILE ÎN PREAJMA CÎINELUI CASEI? CE TREBUIE SĂ FACEM? SĂ ALUNGĂM CÎINELE SAU SĂ AJUTĂM COPILUL SĂ-ŞI ÎNVINGĂ FRICA?

Această stare a lucrurilor este în parte karmică. Ar fi mai bine să vă dispensaţi de cîine, căci prezenţa sa creează o ambianţă foarte nesănătoasă nu numai fizic pentru copil, dar şi pentru cîine. EL nu vă mai poate fi de folos. (Lectura 2963-4).

O altă întîmplare este extrem de interesantă. Nu voi da decît cîteva extrase. Este vorba de cineva care a trăit cu 10.500 de ani înainte de Christos, ca prinţesă arabă.

Ea se numea Valtui şi făcea parte din casa regală, fiind foarte propiată regelui. În acest sejur terestru, activităţile sale au constat din îmblînzirea şi folosirea vieţii animalelor care mai tîrziu au devenit animale domestice, auxiliare omului, şi animale sălbatice. Ea se ocupa de tot felul de animale,

de cai, de la speciile pitice pînă la caii mari de tracţiune şi de curse; ea îmblînzea lupii... Entitatea avea douăzeci şi doi de ani cînd a început să domnească [...].

S-a străduit atunci să-şi încurajeze supuşii să se dezvolte din punct de vedere social şi comercial, folosind mai mult regnul animal. Ceea ce se poate şti despre acest suflet este că prin folosirea vieţii

animale, aşa cum a făcut-o el inconştient, a adus Omului tovarăşii domestici care aveau să-l ajute în epocile următoare. Dar, în folosirea conştientă a influenţei sale, inspirată fiind de relaţia dintre Forţa

Creatoare (Dumnezeu) creatura umana şi fraţii săi animali, dintre Creatură şi Creator, ea s-a străduit să aducă armonie în relaţiile cu lumea animală. Căuta să se facă ascultată de animale nu prin fiică, ci

prin iubire: ea le fermeca folosind flautul şi fluierul - cu care se mai cîntă şi astăzi şi care creează o ambianţă veselă. Şi ea cînta din aceste instrumente, nu ca să incite instinctele carnale cele mai joase, ci ca să trezească în fiecare muzica spiritului. [...]. (Lectura 276-6).

Mai tîrziu, Valtui s-a reîncarnat:

Într-un alt ţinut pe care-l numim astăzi Roma; apoi entitatea a acceptat învăţăturile care veneau din Iudeea. Era capabilă să domine animalele sălbatice prin forţa gîndirii sale [...], fie pe cîmpuri, fie în vizuinele lor sau în arene... Şi ea şi-a cîştigat adeseori libertatea fizică datorită acestor puteri ale sale - ceea ce i-a permis să supravieţuiască pentru a continua să-i înveţe pe oameni

(creştinismul). (Lectura 276-2).

Ea se numea atunci Phoebia şi aceste puteri stranii:

îi permiteau să meargă cu animalele din pădure fără să se teamă; şi, la fel, să meargă în mijlocul sălbăticiunilor libere şi din arene fără nici o frică . Şi nici un rău nu i-a fost făcut vreodată de animale ci numai prin acţiunea oamenilor care căzuseră mai jos decît animalele sălbatice...căci acestea pot fi domesticite, dar omul nu şi-a îmblînzit încă limba. Aceasta se petrecea în secolul I. (Lectura 276-3).

În încarnarea actuală, entitatea are o karmă deosebită de îndeplinit pe lîngă oameni: să le trezească iubirea faţă de animale. Ea are datoria: să atragă atenţia oamenilor asupra animalelor, arătîndu-le cît de

dependente sînt animalele, în diversele lor habitaturi, de omul care le posedă sau se învecinează cu ele. Să arate oamenilor fi ce mod activităţile animale le pot fi benefice. Deci, aşa cum s-a spus la început "înmulţiţi-vă şi stăpîniţi Pămîntul", faceţi tot ce este posibil pentru a realiza şi împlini această promisiune în sensul Iubirii. Ea trebuie înţeleasă în sensul următor. Omul trebuie să fie unit cu Forţele Creatoare ale Universului în modul de folosire a tuturor posibilităţilor lumii materiale. Şi cum toată creaţia de pe Pămînt este din iubire materializată, expresia iubirii divine - care se manifestă la toate aceste fiinţe care trebuie să fie "una" cu Creatorul - astfel, iubirea pe care o vedem exprimată în regnurile inferioare din punctul de vedere al expresiei şi dezvoltării lor în plan material, această iubire va trebui să fie manifestată de către Om faţă de animale. Şi entitatea aceasta va trebui să pledeze în favoarea animalelor, să le pledeze cauza, făcînd cunoscut tot ceea ce a primit de la ele. (Lectura 276-3).

În fine, ca să încheiem, această persoană a întrebat:

DACĂ SUFLETUL - CONŞTIINŢĂ AL UNEIA DINTRE ANIMALELE SALE DE ALTĂDATĂ (CA VALTUI) - NU SE REÎNCARNEAZĂ ÎN CÎINELE SĂU DE ACUM, PEGGY.

Cayce a răspuns că da.

CARE?

Era unul din animalele de casă. (Lectura 276-6).

Lectură cu totul excepţională, căci transmigrarea este foarte puţin evocată la Cayce şi niciodată în mod clar. Nu i s-au mai pus multe întrebări asupra acestei chestiuni...În fapt, problemele animalelor sînt cele pe care noi le provocăm prin egoismul nostru. Lucrînd pentru perfecţionarea Omului, Cayce contribuia indirect la îmbunătăţirea soartei animalelor.

Din nefericire, în civilizaţia noastră animalele sînt ca şi moarte: sînt eliminate progresiv din marile oraşe, apoi de la ţară. Cayce vorbea creştinilor şi evreilor. Or iudeo-creştinismul este, în evoluţia sa actuală, lamentabil de deficient în teologia animalului. Zoroastrismul, budismul, religia druizilor au fost mult mai evoluate.

Din fericire, centrul spiritual de la Findhom în Scoţia a mai acoperit întrucîtva această lacună. Dar sîntem încă destul de departe de conştientizarea la care va trebui să ajungem într-o zi... Înainte de a fi transformat

planeta în deşert!

Univesrul lui Edgar Cayce

Cine subntem noi cu adevarat?

“Dupa un anumit punct, intregul univers devine un proces continuu de initiere.” –Robert Anton Wilson

Esti gata pentru adevar? Vrei sa stii cine esti cu adevarat? Ce inseamna profunzimea maxima? Ce inseamna sa fii o fiinta ce percepe o realitate infinita folosind facultati finite? Mai mult ca sigur nu esti gata, pur si simplu pentru ca majoritatea oamenilor nu sunt. Insa in cazul in care esti gata, si tu, precum a spus Terence McKenna, “ai privit cu seriozitate notiunea ca intelegerea universului este responsabilitatea ta, pentru ca singura intelegere a universului care iti va folosi este propria ta intelegere”, atunci acest articol este pentru tine.

Imagineaza-ti ca esti energia primordiala. Vizualizeaza-te indepartandu-te cu viteza luminii de singularitatea embrionica a Big Bang-ului. Nu poti fi creat si nici distrus, insa iti schimbi in mod constant forma. Devii galaxii in curs de formare. Devii stele care explodeaza. Devii planete distincte. Devii pretioasa apa si oxigenul. Devii procesul vietii in sine. Devii organisme vii: plante, copaci, animale. Apoi devii un anumit tip de animal numit fiinta umana ce poate denumi obiectele si eticheta aspecte ale propriului sine.

Acest proces poate desface structura ta infinita printr-o judecata cruda si un proces de eroare care iti aminteste de evolutie. Apoi devii o fiinta umana unica, cu amprente unice si trasaturi faciale distincte. Te nasti intr-o anumita data. Ti se da un anumit nume. Cresti cu ideea a cine esti, sau cine poti sa fii, iar aceasta idee te conduce, inevitabil la acest moment in care stai, oriunde ai fi tu acum, citind acest articol.

Prima lege a Termodinamicii spune: “Energia nu poate fi nici creata, nici distrusa, insa isi poate schimba forma.” Aceasta este cunoscuta si sub numele de Legea conservarii energiei. Acesta este adevarul in legatura cu cine esti cu adevarat. Esti un aspect al acestei termodinamici. Esti o personificare vorbitoare, care rade, care vorbeste, care sta etc., a energiei inerente din aceste univers, care isi schimba forma de la inceputul timpului. Tot ceea ce esti a fost odinioara in cuptoarele fierbinti ale unei stele.

Energia care curge prin corpul tau chiar acum este exact aceiasi energie care exploda la inceputul universului. Ea doar a trecut prin multe forme pentru a ajunge in cele din urma sa dea viata mintii, corpului si sufletului tau, prin intermediul propriei vitalitati. Adevarul profund al tau este o singularitate cuantica ce isi doreste, nazuieste, ce are o pofta infinita de a se observa pe sine in actiune, sa devina constienta de sine in toata gloria sa galactica. Nu esti o farama in univers; esti intregul univers in interiorul unei farame. Intr-adevar, tu esti universul care incearca sa se convinga pe sine de sine.

Dupa cum a spus si Alan Watts, “Ceea ce faci este ceea ce face intregul univers in locul pe care tu il numesti aici si acum. Esti ceva ce intregul univers face in acelasi fel in care valul este ceva ce intregul ocean face. Adevaratul tu nu este o papusa pe care viata o impinge de colo-colo. Adevaratul tu profund este intregul univers.”

Esti energie care nu poate fi creata si nici distrusa, insa care poate si vrea sa isi schimbe forma. Ti-ai schimbat forma de la inceputul universului. Ti-ai schimbat forma cand ai devenit stea. Ti-ai schimbat forma atunci cand ti-ai explodat maruntaiele bogate ale stelei si ai devenit pamantul. Si iti vei schimba forma cand mori. Viata nu este pur si simplu liniara, ea este vibrant non-liniara. Viata are si va avea intotdeauna o dimensiune non-liniara. Nu poti scapa din ea. Exista doar un singur lucru in frumusetea ei absoluta si non-liniara, dar si in eleganta formei: iubirea. in schimb, iata ce se naste cand picam in capcana de fi nemultumit de manipularea liniaritatii simple a vietii si de ideea de separare: frica.

As putea continua sa vorbesc despre modul in care intelegerea principiului incertitudinii a lui Heisenberg, a ecuatiilor lui Schrodinger, a teoremei incompletitudinii a lui Godel, a impletirii cuantice, a experimentului cu doua gauri si a multelor interpretari ale enigmelor cuantice ce conduc toate la aceasta concluzie, insa acestea sunt doar o incercare teatrala liniara, in van, de a gandi non-liniar. Exista chiar si o ipoteza ce iti poate deschide ochii (Biocentrismul) care dezvaluie modul in care viata continua dupa moarte.

Insa tot ceea ce trebuie sa stii este faptul ca singurul mod in care realitatea sufera de acest paradox este in sensul ca tu esti un paradox care merge si vorbeste. Realitatea in sine implica propria constiinta si asta creaza paradoxul. Spatiul si timpul sunt doar unelte ale mintii pe care le folosim pentru a influneta intelesurile impotriva nonsensului. Noi SUNTEM energia primordiala, aceiasi energie care a curs inca de la inceputul universului si care a trecut prin destule forme pentru a deveni noi (tu si cu mine), care percepem universul (care este noi insine) desfasurandu-se.

La sfarsitul zilei, natura realitatii trece dincolo de teoria BIg Bang-ului, de fapt. Acest lucru se intampla pentru ca toate teoriile umane sunt in mod inerent impregnate de finit: ele se bazeaza pe presupunerea falsa ca universul este ceva ce este “acolo, in afara” mai degraba decat in interiorul nostru, ceea ce ne face sa ne invartim in cerc, mereu inapoi la faptul de necontestat ca suntem un aspect al universului care se percepe pe sine. Nu suntem in intregime indepenti, fiinte constiente care percep universul; suntem aspecte independente ale universului constient care se percepe pe sine. Dupa cum a spus G. Spencer, “Universul trebuie sa se extinda pentru a eluda telescoapele prin care noi, care suntem el, incercam sa surprindem, ceva ce noi suntem de fapt.”

Deci cine esti tu? Esti eu. Cine sunt eu? Sunt tu. Noi suntem Cosmos. Suntem insasi tesatura si structura existentei care se percepe pe sine. Insa, si aici este dificultatea, la fel sunt toti ceilalti. Nu sunt maret pentru ca STIU ca asta sunt eu; sunt maret pentru ca asta ESTE cine sunt. Si deodata nu mai suntem asa mici.

https://www.youtube.com/watch?v=mMRrCYPxD0I

https://www.youtube.com/watch?v=mMRrCYPxD0I

http://fractalenlightenment.com/31848/life/the-truth-about-who-you-really-are

Simbolistica Sfinxului egiptean

Mitologia egipteana este strans legata de steaua Sirius A considerata Isis, iar Osiris de steaua pitica alba Sirius B, iar cand spui Egipt vizualizezi Sfinxul si Marea Piramida si acestea sunt strans legate de Sirius cea mai stralucitoare stea de pe bolta cereasca. In stransa legatura se afla si steaua Regulus care in traducere inseamna"inima de leu" si care spre sfarsitul lui 2011 a intrat in semnul Fecioarei.

Enigma Sfinxului este strans legata de primul semn din zodiac impreuna cu ultimul semn din zodiac si acest lucru se face in functie de constelatii.

In felul acesta se observa Fecioara ca prim semn (prima venire a lui Mesia) si Leul la sfarsit ca o adoua venire a lui Mesia (Leul lui Iuda). 

Leul lui Iuda (Apocalipsa 05:04):⁴ Așa că am plâns mult, pentru că nimeni nu a fost găsit vrednic să deschidă și să citească cartea, sau să se uite la ea. ⁵ Dar unul din bătrîni mi-a zis, "Nu plânge. Iată, Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, și cele șapte peceți ale ei. " Sfinx în greacă înseamnă "a conecta sau lega împreună". Un sfinx combină capul de femeie și corpul unui leu. Aceasta stabilește începutul și sfârșitul  narațiunii ceresti - începând cu Fecioara și terminând cu Leul.
Zodiacul este o poveste în imagini a planului lui Dumnezeu de mântuire pe pământ. Cheia pentru intelegerea zodiacului ceresc se găsește în reprezentărea veche a unei creaturi mitice numita sfinx.

Patru dintre cele mai stralucitoare stele din zodiac:

Fomalhaut în Varsator (om)

Regulus din Leo (leu)

Antares în Ophiuchus (suport șarpe, sau vultur) și

Aldebaran în Taur (taur).

Toate cele patru dintre aceste stele sunt aranjate pe bolta în cele patru colțuri ale cerului - in cele patru semne fixe ale zodiacului. Acestea sunt cele patru creaturi care se combina pentru a forma o imagine sculpturala. Iar numerele formeaza 12 sectoare,12 case astrologice.

Si iata lista celor 12 numere primare din perspectiva sibolistica:

Unul: simbol al unității, primatul și început, în toate limbile.

Doi: primul număr care poate fi împărțit de la sine, el simbolizează divizarea.

Trei: perfecțiunea divină. Trinity. 3, de asemenea, se referă la dimensiunile necesare pentru fizica.

Patru: Numărul de Creație, 3 a lui Dumnezeu, plus 1, un nou început.

Cinci: 4 +1, Crearea plus un nou început. 5 = har sau favoare.

Șase: Numărul de imperfecțiune, numărul de om. Crearea plus Divizia 4 +2.

Șapte: Finalizarea. Numărul de perfecțiunea spirituală. Creație a fost finalizat, Dumnezeu S-a odihnit în the7th zi.

Opt: este numărul de înviere 7 +1 finalizare plus noutate.

Nouă: Simbol de judecată. Înrudită cu numărul 6, 3x3 = 9 și 3 +3 = 6, se poate referi la sfarsitul.

Zece: Simbolizeaza exhaustivitatea ordine - după 10 numere repeta.

Unsprezece: subminarea și nimicirea 10 - un plus de defecte din care perfectă ordine.

Doisprezece: este un simbol al perfecțiunii guvernamentale sau regulă 3x4 - regula lui Dumnezeu asupra creației Sale.

Cele 12 numere sunt cele douăsprezece case ale zodiacului, la fel ca cei 12 apostoli ai lui Isus. De aceea, Leonardo Da Vinci a portretizat pe apostoli în 4 grupe de câte trei, în pictura lui din Cina cea de Taină incat face separarea zodiacului în patru anotimpuri.In simbolismul crestin apare aceasta asociatie,astfel incat cei patru apostoli (ca arcașii care apără adevărul și ordinea lui Hristos" Centrul ") sunt: ​​Matei, omul cu aripi, Marcu, leul, Luca, boul, Ioan, vulturul ^.Acest lucru provine din cartea biblică a profetului evreu Ezechiel, care în timp ce în exil in Babilonia circa 580 i.Hr. descrie viziunea sa, în care se mai vedeau patru făpturi vii  ce au ieșit din mijlocul focului, 

În ceea ce privește chipul fețelor lor, toate patru aveau o față de om, și o față de leu, pe partea dreaptă, și toate patru aveau o față de bou pe partea stângă; toate patru aveau, de asemenea, față de vultur. Ezechiel 01:10.

Sfinxul astrologic este compus din patru părți de animale: san si labe de leu, sferturi posterioare de un taur, aripile unui vultur, și capul unui om.

Cele patru semne ale sfinxului apar pe simbolul Rose Cross, care se spune că au fost purtate în jurul gaturilor preoților de"Magi inițiati".

Înainte de a deveni monograma lui Hristos, Rho chi a fost monograma de Cronos, zeul timpului, și o emblemă a mai multor zeități solare.
Chi-Ro este, de asemenea, la origine abrevierea "Hristos" în "creștin" sau "de Crăciun" la "X."
În ebraică, Chi-Rho echivaleaza cu Tav-Resh. Chi Rho a fost utilizat în texte alchimice ermetice pentru a indica timpul.

Enigmatic si transcendent, Sfinxul se pretinde si astazi ca fiind un mister.

Vechile stiinte de mistere asociate gnosticismului egiptean, astrologia, tarotul ori alchimia dau o importanta deosebita Sfinxului asociindu-l cu pastratorul marilor mistere, detinatorul cheilor cunosterii marilor taine ale Universului.
Analizand simbolistica Sfinxului constatam ca el este totodata Taurul, Leul, Vulturul si Omul (dupa cum este reprezentat in pictogramele egiptene). 
Cele 4 simboluri asezate in jurul Tronului Dumnezeiesc reprezentate in Apocalipsa lui Ioan.
Aceleasi simboluri reprezinta semnele fixe ale zodiacului dispus pe cele 4 directii ale spatiului (ca si colturile piramidelor). 
Taurul -(primavara), Leul -(vara), Vulturul - Scorpionul (toamna) si Varsatorul - Omul (iarna). 
Aceste semne fixe exprima stabilitatea, fixitatea dar ele concentreaza - in astrologie - potentialul elementelor precedente.
De asemenea aceste simboluri sunt reprezentate pe arcanul numarul 21 al tarotului. Acestea sunt si cele 4 simboluri ale celor 4 evanghelisti.
In alchimie acestea reprezinta un proces intreg, complect - Tetramorful - fara de care nu se poate realiza marea opera.
In toate traditiile mistice, acestea semnifica cele 4 elemente primordiale care au format Universul. (pamantul, apa, focul si aerul - impreuna formandu-l pe cel de-al cinci-lea, eterul, substanta in care ele se dizolva).
Legendele egiptene spun ca sub Sfinx se gasesc labirinturi subterane si ca aici se afla depozitata toata cunoasterea omenirii. Testele radar au detectat anomalii in structura solului de sub Sfinx indicand prezenta unor cavitati in sol.
Toate anomaliile pareau legate printr-o cavitate mai ingusta dar inca nu s-au facut sapaturi sub Sfinx si nici sub piramida.
Sfinxul este asezat cu fata exact spre rasarit asteptand rasaritul, simbolizand viata ca renastere precum mormintele Regale au fost dispuse pe malul occidental al Nilului in analogie cu opusul soarelui simbolizand viata care a trecut.

Cimatica

In 1787, juristul, muzicianul si fizicianul Ernst Chladni a publicat Entdeckungen über die Theorie des Klangesor (Descoperiri in legatura cu teoria muzicii). In aceasta lucrare si in altele similare, Chladni, nascut in 1756 in acelasi ani ca Mozart si mort in 1859, in acelasi an ca Beethoven, a pus fundatiile unei discipline din fizica, denumita acustica, stiinta sunetului. Printre succesele lui Chladni a fost descoperirea modului de a face vizibile undele sonore. Cu ajutorul unui arcus de vioara pe care il trecea perpendicular de-a lungul unei suprafete plate acoperite cu nisip, el producea aceste modele si forme ce astazi sunt cunoscute sub numele de figurile Chladni (dedesubt). Care este semnificatia acestei descoperiri? Chladni a demonstrat odata pentru totdeauna ca sunetul afecteaza materia fizica si ca are calitatea de a crea modele geometrice. Figurile lui Chladni Ceea ce vedem in aceasta ilustratie sunt in principiu doua lucruri: zone care vibreaza si care nu vibreaza. Atunci cand o suprafata plata a unui material elastic vibreaza, suprafata nu oscileaza doar ca un intreg ci si ca parti. Granitele dintre aceste parti vibratorii care sunt diferite pentru fiecare caz particular sunt denumite linii nodale ce nu vibreaza. Celelalte parti oscileaza constant si daca se pune nisip pe acest plan vibratoriu, nisipul (desenat cu negru in ilustratia de mai sus) se stange de-a lungul liniilor nodale ce nu vibreaza. Partile oscilatorii devin in acest fel, goale. Potrivit lui Jenny, conversia se pastreaza si in cazul lichidelor, cu alte cuvinte apa ramane pe zonele vibratorii si nu pe liniile nodale. Figurile Lissajous In 1815 matematicianul american Nathaniel Bowditch a inceput studierea modelelor create de doua curbe sinusoidale ale caror axe sunt perpendiculare intre ele, cunoscute sub numele de curbele Bowditch sau deseori figurile Lissajous figures (dedesubt). Asta din cauza ca aceleasi figuri au fost studiate de catre matematicianul francez Jules-Antoine Lissajous, care independent de Bowditch, le-a studiat intre 1857-58. Amandoi au concluzionat ca pentru a crea conditiile ca aceste desene sa apara, era ca frecventele sau oscialtiile pe secunda ale ambelor curbe sa ramana in proportie de numere intregi una fata de cealalta, de exemplu ca 1:1, 1:2, 1:3, s.a.m.d. Defapt, figurile lui Lissajous se pot produce si daca frecventele nu sunt in proportie de numere intregi. Daca diferenta este foarte mica, fenomenul ce se naste este acela ca desenul isi schimba constant forma. Se misca. Ceea ce creaza variatiile de forma este diferenta de faza sau unghiul dintre cele doua curbe. Cu alte cuvinte, modul in care ritmurile sau perioadele lor coincid. Pe de alta parte, daca curbele au frecvente diferite si sunt defazate una fata de cealalta, se nasc desene complicate de tipul panzei de paianjen. Figurile Lissajous sunt toate exemple vizuale ale undelor ce se intalnesc la unghi drept. Figurile Lissajou Rezultatul a doua curbe sinusoide ce se intelnesc la unghi drept . Ilustratie: Typoform, Jenny W. Bryant, Swedish National Encyclopedia Pe masura ce cugetam la legatura dintre aceste figuri si alte arii ale cunoasterii, am inceput sa ma gandesc la concepte ce exista in multe societati si mitologiile lor de pe intreg mapamondul care descriu lumea ca pe o panza de paianjen.

De exemplu, multe popoare mezoamericane priveau diversele parti ale universului ca produse ale rotirii si teserii: conceptia si nasterea erau/…/comparate cu actele rotirii si teserii; toate zeitele aztece si mayase ale creatiei si fertilitatii erau descrise ca mari tesatoare”. Un numar de valuri ce se intersecteaza unele cu altele la un unghi drept seamana cu un model tesut si este exact ceea ce da nastere la figurile Lissajous. Hans Jenny In 1967, Hans Jenny, doctor elvetian, artist si cercetator, a publicat cartea bilingva Kymatik -Wellen und Schwingungen mit ihrer Struktur und Dynamik/ Cymatics – Structura si dinamica undelor si vibratiilor. In aceasta carte, Jenny, precum Chladni, cu 200 de ani inainte, a aratat ce se intampla cand se pun materiale precum nisip, spori, pilitura de fier, apa si substante vascoase, pe suprafete metalice vibratorii si membrane. Cele ce apar sunt forme si miscari – modele ce pot varia de la cele aproape perfect ordonate si stabile pana la cele ce se dezvolta turbulent, organic si sunt in continua miscare. Jenny a folosit oscilatoare de cristal si o inventie proprie cunoscuta sub numele de tonoscop, pentru a face placile si membranele sa vibreze. Acesta a fost un mare pas inainte. Avantajul oscilatoarelor de cristal este ca se poate determina exact frecventa si amplitudinea/volumul care se doreste sa fie folosit. Era acum posibil sa se cerceteze si sa se urmareasca un sir intreg de evenimente in care exista posibilitatea schimbarii frecventei sau amplitudinii, sau a amandurora. Tonoscopul a fost construit pentru a face vocea umana vizibila, fara nici un aparat electronic la legatura intermediara. Acesta a oferit posibilitatea extraordinara de a putea vedea imaginea fizica a vocalelor, a tonurilor sau a cantecelor produse direct (dedesubt). Nu numai ca se putea asculta o melodie – dar se si putea vedea! Jenny a numit aceasta zona de cercetare, Cimatica, de la grecescul kyma, unda. Cimatica poate fi tradusa ca: studiul modului in care vibratiile in sens general, genereaza si influenteaza modelele, formele si procesele in miscare. Dezvoltarea unui model in nisip (pas cu pas).

Picaturi de apa ce danseaza (de Hans Jenny)
http://noulpamant.ro/articole/stiinte-de-frontiera/cimatica-stiinta-viitorului-partea-1/ http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/08/cimatica-o-stiinta-in-plina-expansiune.html http://conexiunilespiritului.blogspot.ro/2011/02/cimatica.html http://www.urban.ro/muzica/videoclipuri/bjork---thunderbolt-live-piesa-noua

Terra îşi schimbă forma din cauza topirii gheţarilor

Cercetătorii înţeleg majoritatea lucrurilor care afectează forma planeta, cum ar fi mareele şi vremea, dar măsurătorile realizate cu ajutorul sateliţilor, făcute între 1975 şi 2009, arată o schimbare inexplicabilă ce a început odată cu mijlocul anilor '90.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Colorado din Boulder au combinat aceste măsurători cu datele primite de la sateliţii GRACE şi au raportat că topirea gheţarilor din Groenlanda şi Antarctica este cauza acestor modificări.
"Gheaţă solidă din apropierea polilor s-a transformat în apă, ce s-a distribuit pe toată suprafaţa planetei", raportează o echipă de cercetători. Pământul este deja mai bombat la Ecuator cu 42 de kilometri, în comparaţie cu axa nord-sud, diferenţa fiind în mare parte provocată de rotaţia planetei. Apa produsă de topirea gheţarilor accentuează această diferenţă.
Topirea gheţarilor a dus la schimbarea formei Pământului, făcându-l mult mai bombat la Ecuator.

Science News

Care a fost cel mai mare asteroid care a lovit Terra?

Nici o extinctie in masa a vietii nu a fost atat de mediatizata si atat de legata de impactul Pamantului cu un asteroid pe cat a fost evenimentul care a avut loc acum 65 de milioane de ani si care a dus la disparitia, printre altele, a tuturor dinozaurilor. Astazi, situl in care uriasul asteroid a lovit Terra a fost identificat, este forma de craterul Chicxulub din peninsula Yucatan, Mexic, un veritabil arc cu o deschidere de 170 de kilometri. Si totusi, cercetatorii au identificat locul unui alt impact, un impact care ar fi facut asteroidul Chicxulub sa para doar un simplu foc de artificii... Oamenii de stiinta de la NASA au identificat un crater cu un diametru gigantic de peste 500 de kilometri aflat la aproape 2 kilometri sub calota de gehata a Antarcticii. Masuratorile au sugerat faptul ca poate data de acum 250 de milioane de ani, perioada ce corespunde celei mai mari extinctii a vietii din istoria Pamantului - "Marea extinctie a vietii din Permian-Triasic"- atunci cand peste 90% dintre formele de viata de pe planeta au disparut. "Impactul a fost cu mult mai puternic decat cel care a ucis dinozaurii si, probabil, a cauzat distrugeri catastrofale. Toate schimbarile de mediu care au rezultat in urma impactului au creat un mediu caustic foarte greu de suportat. Nu este de mirare ca viata aproape a disparut de pe Pamant acum 250 de milioane de ani", afirma Ralph von Frese, profesor de geologie la Universitatea din Ohio. Datele cercetatorilor sugereaza ca forta impactului a fost una nimicitoare, o forta de 100 de megatone - echivalentul unei bombe Hiroshima pentru fiecare persoana de pe Pamant. Unul dintre cele mai pesimiste scenarii sustine ca un alt impact de o asemenea amploare ar transforma Terra intr-un nou bulgare de gheata, fenomen care a avut loc ultima data acum 600 de milioane de ani.

DailyGalaxy

Cum explodează o stea când este înghiţită de o gaură neagră

Cercetătorii au observat explozia unei stele în momentul în care aceasta este absorbită de o gaură neagră, cu ajutorul a patru telescoape aflate la sol şi în spaţiu, informează BBC. Fenomenul poate avea loc o dată la o sută de milioane de ani în orice galaxie, iar cercetătorii îl explică prin faptul că steaua s-a apropiat prea mult de gaura neagră şi astfel a fost atrasă în interior de uriaşele forţe gravitaţionale ale unui astfel de corp ceresc. Energia emisă de fenomen este încă vizibilă de pe Pământ cu ajutorul telescoapelor, la mai mult de două luni şi jumătate de la producerea acestuia. În ultimele momente steaua a emis o rază de radiţie care s-a îndreptat spre Pământ. Cănd acest fenomen are loc, forma stelei este iniţial alungită, iar apoi marginea sa interioară, care se roteşte mai rapid decât cea exterioară, duce la transformarea stelei într-un disc care se înfăşoară în jurul găurii negre. Materia care ajunge în interiorul acestui corp ceresc este compresată şi emite radiaţii care sunt în mod normal vizibile de pe Pământ pe o perioadă de peste o lună de zile. Pentru a observa fenomenul, cercetătorii au folosit telescopul spaţial Hubble, observatorul cu raze X Chandra şi telescoapele Gemini şi Keck.

Cum a luat nastere viata pe Terra?

...
Neptun se racise acum suficient si suprafata lui ajunsese intr-un stadiu in care era capabil sa sustina viata. Pe aceasta planeta, pe orbita pe care o ocupa atunci, conditiile pentru intretinerea si sustinerea vietii umane, de care se bucura astazi Pamintul, ajunsesera la faza in care elementul de viata umana se putea atasa amibelor evoluate necesare pentru a sustine si manifesta forma umana. Asa a intrat in existenta prima rasa umana, nu amiba animala, ci amiba umana, amiba de un tip si o caracteristica speciala, dotata cu inteligenta prin care era capabila, si a reusit, sa-si accelereze procesul evolutiei. Pe aceasta planeta, conditiile erau perfecte pentru dezvoltarea omului, si aceasta dezvoltare s-a derulat cu pasi repezi. Nu existau organisme animale inferioare; viata animala inca nu se dezvoltase.
Planeta era ocupata de fiinte umane superioare care s-au dezvoltat rapid intr-o rasa perfecta, capabila sa se sustina si sa se alimenteze singura direct din substanta Cosmica sau Fluida. Ei ar fi numiti zei pe Pamintul actual. Multe legende si mituri de astazi au aparut odata cu ei sau au fost create in jurul acestor oameni. Ei erau exact ca Principiul care ii adusese la viata.
Aceasta rasa, prin abilitatea sa de a exprima frumusetea si desavirsirea, a inceput sa se inconjure cu conditii frumoase si desavirsite; de fapt, ei au facut din planeta un paradis al frumusetii si perfectiunii. Se intentionase ca aceasta rasa sa pastreze pentru totdeauna aceste conditii perfecte, pe care le realizasera prin controlul absolut asupra tuturor elementelor. Cind ei isi exprimau o dorinta, aceasta se indeplinea instantaneu. Pe masura ce timpul trecea, unii au inceput sa dea dovada de inactivitate si egoism in incercarea de a-si depasi semenii. Acest lucru a adus divizari, si divizarile au dat nastere la egoism si lacomie, care au provocat disensiuni. Timpul care ar fi trebuit folosit pentru creatie in progres si in serviciul tuturor era irosit in dispute si controverse. In loc sa se mentina aproape de sursa lor, ei se indepartau si se separau tot mai mult, pina cind toti, cu putine exceptii, au pierdut ceea ce era inalt si nobil. Toti, cu citeva exceptii, au renuntat la siguranta si protectia avuta. Acest lucru a declansat un virtej de jur imprejurul planetei.

Viata-si-invataturile-maestrilor-din-extremul-orient

Cum a luat nastere sistemul nostru solar?

Priviti atent. Se formeaza o imagine si pe film apare discul globului alb al soarelui. O pata de rosu se formeaza pe discul alb. Acum priviti si mai atent si veti vedea cum un minuscul punct de lumina alba pura a tisnit afara din discul cel rosu. Aceasta nu este o raza de lumina. Este o particula mobila de lumina pura, scinteia vietii, emisa si inzestrata cu ceea ce trebuie sa nasca. Pentru voi este doar un punct neinsemnat de lumina, si totusi este colosal pentru aceia care il pot vedea mai indeaproape. Cit de ciudat vi se pare! Peste foarte putin timp, veti privi printr-un instrument care va ajuta ochii vostri sa vada asemenea lucruri. Acesta va revela omenirii multe alte minunatii. Vreme de milioane de ani, marele Soare central a atras spre sine fluxurile pulsatorii, totusi armonioase, de energie pe care trebuia sa le emita sau sa le expulzeze in toate directiile. Observati cum o mare nebuloasa gazoasa s-a desprins din Soare. Ati vazut in aceste imagini nasterea planetei Neptun, care acum este o imensa masa de particule microcosmice si atomi care au fost expulzati din Soarele-sursa cu o mare forta si energie. Desi este nebulos si greu de distins, punctul de lumina care a aparut inainte sa fi avut loc expulzarea finala este nucleul central care are puterea de a atrage spre sine si de a mentine reunite cele mai mici particule, ca si pe acelea de dimensiuni mai mari, nascute din soarele-parinte. Primul vostru gind este ca a avut loc o explozie si ca particulele din Soare au fost aruncate in spatiu. Stati putin si observati ce s-a petrecut in realitate. Oare de ce particulele si gazele se aduna la un loc si formeaza o structura circulara clara? Datorita Legii inteligente aflate in spatele lor si care le conduce, in ordine si armonie perfecta. Aceasta este dovada ca nu este vorba de nici un accident, ci de o perfecta ordine si succesiune a unor procese guvernate de Lege, Legea care nu dispare niciodata. Acest punct de lumina sau nucleu central este scinteia centrala sau fiul, Christul Omenirii, in jurul caruia graviteaza toata omenirea. Este forta absoluta a Spiritului. Aceasta Lege domneste asupra oricarei parti a omenirii. Scinteia centrala este un punct de lumina alba pura, Christul care a penetrat intr-o prima celula. Apoi ea se extinde, se divide si transmite acea lumina unei alte celule, care s-a nascut din diviziunea sa si este mentinuta la un loc printr-o forta de coeziune si de coexistenta, numita IUBIRE. Aceste particule sunt alimentate si mentinute impreuna, exact asa cum o mama isi hraneste si isi tine la sin copilul. Este vorba, de fapt, de un copil al Soarelui, care contine inlauntrul sau nucleul Soarelui central. Acel nucleu este dupa imaginea si asemanarea parintelui care tocmai i-a dat nastere. De indata ce a iesit din parintele sau, acest nucleu central are aceeasi putere de atragere, de consolidare si de pastrare a energiei radiante vibratorii care il inconjoara si care ii este necesara pentru viata si cresterea sa. In final, ea isi stabileste cea mai larga orbita din Universul nostru. Cind s-a ivit Neptun si scinteia sa initiala a inceput sa capteze energie, mai ales de la parintele sau, Soarele, atunci atomul a inceput sa-si construiasca forma; adica a inceput sa se modeleze in forma care fusese proiectata pentru el dinainte de nasterea sa. A ocupat ceea ce este cunoscut sub numele de orbita-leagan, cea din interiorul actualei orbite a lui Mercur. Pe aceasta orbita, copilul este capabil sa-si primeasca substanta de la parintele sau cu mult mai mult succes, caci este mult mai aproape de acesta. Pe masura ce prelua substanta de la parintele sau, el incepea sa-si solidifice forma. In loc sa ramina doar sub forma de vapori intr-o stare cetoasa, elementele chimice au inceput sa se separe si sa se solidifice. Rezultantele solide ale proceselor chimice au inceput sa se uneasca si a inceput sa se formeze, sub actiunea temperaturii si presiunii ridicate, structura minerala. Pe masura ce aceasta substanta semilichida devenea mai densa, ea a inceput sa se raceasca la suprafata si a format o crusta. Aceasta crusta a devenit mai grea si mai densa, atit prin procesul racirii, cit si prin asimilarea de particule pe care le primea la exteriorul crustei. Cind aceasta crusta a ajuns sa fie suficient de solida ca sa mentina la un loc intreaga masa de substanta in rotatie, aceasta masa a devenit prima structura de roci a planetei, cu un miez topit, semilichid, in centru. Apoi, din gazele si vaporii rezultati, incepu sa apara apa, ca produs al combinarii acestor gaze. Nebulozitatea fu atunci pe masura numelui planetei. Aceasta evolua repede spre o stare in care devenea capabila sa sustina viata; totusi, trebuiau sa mai treaca eoni in care sa-si adauge substanta din exterior, particula cu particula. Racirea continua a masei centrale a adus-o mereu mai aproape de perfectiune, inainte ca, la suprafata, conditiile atmosferice, chimice, sa fie gata sa dea nastere la organisme vii si sa le intretina acestora viata. In aceasta faza, Soarele-parinte incepu sa dea nastere unui alt atom. Cind expulzarea acestuia a fost realizata, se nascuse Uranus. Surplusul de forta generat prin aceasta expulzare l-a aruncat pe Neptun de pe orbita sa de leagan, mai mica, pe o alta orbita mai larga. El a fost silit sa ocupe orbita actualmente ocupata de Mercur, pentru a face loc pe orbita-leagan copilului nou-nascut, Uranus, astfel incit si acesta sa poata primi hrana de la parintele sau pina cind structura sa nebuloasa avea sa devina o planeta. Conditiile se stabilizeaza din nou, si totul merge bine pentru o lunga perioada de timp. Neptun, primul nascut, creste si se apropie de starea in care poate intretine viata. De fapt, forme amiboidale apar in apa sa salcie, tulbure, sau in marile interioare. Atunci un alt atom este gata sa apara, si se naste Saturn. Forta suplimentara emisa in clipa expulzarii sale il alunga pe Uranus de pe orbita-leagan, si il trimite pe Neptun pe orbita ocupata acum de planeta Venus. Neptun se racise acum suficient si suprafata lui ajunsese intr-un stadiu in care era capabil sa sustina viata. Pe aceasta planeta, pe orbita pe care o ocupa atunci, conditiile pentru intretinerea si sustinerea vietii umane, de care se bucura astazi Pamintul, ajunsesera la faza in care elementul de viata umana se putea atasa amibelor evoluate necesare pentru a sustine si manifesta forma umana... In loc sa pastreze modelul divin perfect, in care ar fi putut sa realizeze un univers complet al atributelor divine pe planete divine, ei s-au abatut atit de mult incit, atunci cind a avut loc urmatoarea expulzare, ea a fost colosala; cind nebuloasa gazoasa s-a stabilizat, planeta rezultata avea o masa mai mare decit toate celelalte, aparute inainte, la un loc. Asa a aparut planeta Jupiter. Excesul de energie degajata a fost atit de gigantic incit l-a aruncat pe Saturn, de pe orbita-leagan, pe orbita ocupata acum de Mercur. Socul a fost atit de teribil si sistemul solar a fost atit de zguduit, incit mari cantitati de asteroizi s-au format, s-au structurat si s-au aliniat in jurul lui Saturn. Fiind de o polaritate diferita, ei nu se puteau contopi cu Saturn; asa ca au ramas independenti, si singura lor alternativa a fost sa se insire in jurul lui Saturn, intr-o centura de asteroizi. De obicei sunt denumiti inelele lui Saturn. Unii dintre acesti asteroizi sunt tot atit de mari cit o planeta. Aceeasi forta l-a impins pe Neptun, cel mare si frumos, pe orbita ocupata astazi de Pamint. Toata splendoarea lui, cu tot cu minunatii sai locuitori, cu exceptia citorva, a fost stearsa. Cei ramasi nu-si abandonasera niciodata mostenirea divina si isi construisera astfel corpurile incit au ramas in siguranta in radiatia Sferei Spiritului, care este pretutindeni in jur si interpenetreaza cele 91 de universuri care exista acum. In aceste conditii, ei au fost capabili sa-si pastreze identitatea si cunoasterea, si sa o exprime, astfel incit sa nu iasa din existenta. Acestea sunt idealurile prin care traim astazi. Ne consideram inruditi cu acesti oameni. Ei alcatuiesc radacina rasei umane. Prin ei, idealurile omenirii au fost pastrate si Divinitatea omului a fost mentinuta. Apoi au urmat multe milioane de eoni, pentru ca nebuloasa gazoasa al lui Jupiter sa ia forma de planeta. Dimensiunile sale sunt atit de uriase, incit ea nu s-a racit decit recent. Timpul trece iarasi in zbor, si soarele este gata sa dea nastere celei de-a cincea nebuloase; si Marte, planeta rosie ca singele, vine pe lume. Odata cu aceasta expulzare, vedem un fenomen care se petrece pe imensul Jupiter. O enorma pata rosie a crescut deodata pe suprafata lui, si el elimina o mare portiune din substanta sa; a dat nastere unui satelit care este numit luna. Aceste doua expulzari genereaza un asemenea exces de forta, incit giganticul Jupiter este impins de pe orbita-leagan si se face loc pentru planeta Marte. Cind uriasul Jupiter si-a ocupat aceasta orbita, virtejul nebuloasei sale nu a fost deloc capabil sa mentina in jurul sau marea masa de particule generate din momentul nasterii sale. Aceste particule au fost aruncate atit de departe, incit au cazut sub influenta lui Neptun, Uranus, Saturn si Marte; dar, fiind de polaritate diferita, ele nu puteau fi asimilate de aceste planete. Ele au devenit asteroizi distincti, fara polaritatea planetara; astfel ca ei nu pot ocupa pozitii de planete, si nici nu se pot roti in ordine si la unison in jurul Soarelui central. In consecinta, ei zboara prin spatiu in mari roiuri de meteoriti, fara nici o ritmicitate a miscarii, gonind cu o viteza infricosatoare, ca sa se izbeasca si sa se ingroape in suprafata celorlalte planete sau ca sa se faca praf si pulbere in urma impactului. Alte particule minuscule sunt purtate de goana lor nebuna prin spatiu pina cind, treptat, se intorc indarat la masa fluida, unde pot fi iarasi preluate si asimilate de marele Soare central, pentru a fi expulzate din nou in nebuloasele de la nasterea altor planete sau atomi. Acum urmeaza izbucnirea care da nastere nebuloasei ce va constitui in final Pamintul nostru. Marte este impins de pe orbita-leagan, si Pamintul nostru ii ia locul. Astfel, fiecare planeta este trimisa pe o orbita exterioara, pentru a face loc noului-nascut. Apoi se naste Venus. In acelasi mod, Pamintul si toate celelalte planete sau atomi sunt impinse pe orbite mai extinse, pentru a face loc in leagan noului-nascut, planeta sau atom. Apoi Mercur se naste, impingind celelalte planete sau atomi pe alte orbite mai largi, completind numarul planetelor vizibile astazi pentru astronomie, toate fiind opt. In realitate sunt noua, caci orbita-leagan nu este ocupata de Mercur. Este ocupata de ultima nebuloasa, copil al Soarelui, dar aceasta nebuloasa nu are o forma stabilizata ca sa poata fi vazuta. Ea este acolo, fara indoiala, si influenta ei se simte. Astfel, universul din care face parte Pamintul nostru contine noua planete sau atomi, cu cele noua orbite ale lor, pe care si le urmeaza cu o precizie matematica in jurul Soarelui sau nucleului central. Acesta este filmul crearii lor, in ordinea in care au luat ele fiinta. Ceva se intimpla cu Neptun, planeta impinsa la cea mai mare distanta de Soare, cu orbita cea mai larga. Ea a ajuns la maturitate, dar si la limitele vitezei sale. A primit toata lumina pe care o putea asimila si este gata sa devina soare. Ea intra in declin pe masura ce o noua nebuloasa incepe sa se formeze si Soarele se pregateste sa dea nastere celei de-a zecea nebuloase. Inainte sa aiba loc aceasta expulzare, Neptun a ajuns la limita vitezei sale de miscare in jurul Soarelui central; ea zboara in spatiu si explodeaza, apoi se intoarce in fluid. De acolo ea poate fi preluata din nou de Soarele central, pentru a-i adauga acestuia energie, astfel incit noi planete si atomi sa poata fi formate. In universul din care face parte Pamintul nostru nu pot exista decit noua planete sau particule rotindu-se in jurul Soarelui central la un moment dat. Acesta este un ciclu constant al nasterii, consolidarii, apoi al expansiunii, al atingerii limitelor de viteza, al zborului in spatiu, al exploziei, dezintegrarii, si al reasimilarii de catre Soare pentru a continua cu o noua nastere. Deci Soarele reconstituie din fluid ceea ce va trimite in afara pentru ca sa devina iarasi fluid. Este o reinnoire continua, o regenerare printr-o noua nastere. Fara acest proces, marele soare central al celor 91 de universuri, la fel ca si sorii centrali ai celor 91 de universuri, s-ar fi epuizat demult si cu totii s-ar fi intors in Infinitul in care exista toate substantele... Orice lucru care este doar o parte a unui intreg este doar o manifestare a intregului, luata din acesta si consolidata in sine, pina cind devine un atom izolat, fara nici o polaritate si fara nici o legatura cu sursa sa. Acesta continua sa zboare prin spatiu, aparent pe o orbita, dar de fapt ratacind, caci nu are o orbita proprie. Cel mult graviteaza in jurul sursei sale, dar niciodata nu devine una cu sursa. Exista astazi mii de exemple ale acestui fenomen in sistemul nostru solar, in special in regiunea dintre Jupiter si Marte. In aceasta zona exista mii de mici corpuri care par sa fie atasate Soarelui, prin faptul ca par sa urmeze o traiectorie in jurul lui. De fapt urmaresc orbita parintelui lor, Jupiter, din cauza atractiei lui fata de ele si din cauza diferitei polaritati fata de Soare, sursa lor reala. Ele au fost expulzate odata cu Jupiter. Niciodata nu s-au contopit cu Jupiter; totusi, continua sa zboare alaturi de Jupiter, ignorind complet Soarele, adevarata lor sursa. Este de vina Jupiter, in acest caz? Este de vina Soarele, parintele lor real? Sau este de vina fiecare minuscul atom?! Oare nu este la fel si cu omenirea? Este de vina Tatal? Este vina celor care au cea mai inalta intelepciune, sau este vina celor care au mai putina intelegere? Vina trebuie sa fie numai a celor mai putin intelepti, caci ei refuza sa devina una cu ceea ce este mai inalt...
La fel a evoluat si sistemul nostru planetar. Sorii tuturor sistemelor solare se exprima la fel, absorbind energie pentru a putea emite o energie mai mare. Daca Soarele nostru ar fi fost doar un urias bulgare de carbune, el s-ar fi consumat. Dar el exista de sute de milioane de ani. Absoarbe forta, putere, energie, pentru a le pune la dispozitia lumii noastre, ca si a celorlalte lumi. Omul trebuie sa invete aceeasi lectie a schimburilor de energie.
Viata-si-invataturile-maestrilor-din-extremul-orient