Reincarnarea animala

Chestiune foarte discutată, asupra căreia marile medii nu sînt deacord. Poate că există adevăruri pe care nu sîntem încă pregătiţi să leacceptăm...

Oamenii se reîncarnează în corpuri animale?

În India, mulţi gîndesc că da.Este şi punctul de vedere admis în unele şcoli ale iniţiaţilor din epoca greacă şi romană. Martor este episodul unde Apollonius din Thyana se adresează sufletului faraonului Amasis, închis în corpul unuileu ca pedeapsă pentru greşelile sale. Şi leul începe să plîngă în faţa mulţimii... Sfîntul Iustin (+165) ne învaţă că: "Sufletele care s-au dovedit nedemne să-l vadă pe Dumnezeu, în urma actelor lor din cursul încarnărilor terestre, ajung din nou în corpurile animalelor inferioare" (In Dr. Berthollet, La Réincamation, Ed. Rosicruciennes).

Pentru că puterea spiritului nostru este atît de mare, de ce ne-ar fiimposibil  să ne reîncarnăm într-un corp animal dacă este nevoie de asta?

Cayce nu s-a pronunţat ferm asupra acestei chestiuni. Dumnezeu este martor că există totuşi lucruri clare în filosofia sa, lucruri pe care learepetat de at îtea ori încît nu există nici o îndoială. Dar în privinţa

acestui subiect, trebuie să mărturisim că lecturile rămîn obscure:

SUFLETUL-ENTITATE CARE ÎMI APARŢINE A FĂCUT EXPERIENŢA TRANSMIGRĂRlI PRIN REGNURI MINORE, ANIMAL ŞI VEGETAL?

Aceste regnuri aparţin Sufletului-Conştiinţă Universală. Fiecare suflet-entitate a fost creat, adică a purces la început din Tatăl. (Lectura 1641-1).

Acest răspuns pune degetul pe complexul de superioritate al consultanţilor vizavi de aceste regnuri pe care le consideră "minore" (în acest text: Minor plant and animal kingdom).

De unde răspunsul: nu sînt minore, pentru că ele aparţin Sufletului-Conştiinţă Universală, cu alte cuvinte lui Dumnezeu, comportînd şi ele suflete-entităţi create de Tatăl. Acestui consultant prea puţin evoluat,

Cayce nu-i dă decît un răspuns foarte general pentru a evita să-l şocheze.

Există în civilizaţia americană această jenă, acest sentiment de insecuritate faţă de animale. Ceea ce îl miră întotdeauna pe vizitatorul european.

În Statele Unite animalele sînt obiectul unui rasism violent, la fel cu acela faţă de negri sau indieni. Ba mai mult încă, albul american îl percepe pe negru şi indian "ca un animal!". O atitudine asemănătoare este

mult mai rară în Europa unde, de mii de ani, animalul este mai bine integrat în viaţa cotidiană. Se poate explica această mentalitate prin faptul că natura americană este mai agresivă, mai şocantă decît a noastră: la noi natura este amenajată de mult timp şi am creat o simbioză cu ea... O asemenea simbioză nu există deloc în Statele Unite, unde nu există încredere în Natură atît în cea animală cît şi în cea vegetală. Se trăieşte

acolo o frică obsesivă de microbi şi de sex, considerat "animal", adică "murdar". (Citiţi în această privinţă De nombreuses vies, de nombreuses amours, op. cit., terifiantul capitol consacrat vieţii animale în Statele

Unite).

Cayce a vorbit despre acest subiect de mai multe ori: aşa cum vom vedea în capitolele următoare, el explică mentalitatea americană actuală prin reîncarnarea atlanţilor şi prin dificultăţile lor în lupta cu animalele

mari care invadau planeta. Mai există şi renumita poveste a roboţilor jumătate animale, jumătate oameni... pe care o vom vedea mai departe.

Deci, ţinînd cont de mentalitatea consultanţilor săi, Cayce nu avea nici un motiv să-şi folosească timpul vorbind despre animale unui public care le dispreţuia.

Pentru noi, cititorii europeni, care trăim deci într-o prietenie şi o cunoaştere mai strînsă a lumii animale, voi da lecturile în care Cayce a tratat acest subiect (aproape cu regret, se pare!).

Animalele se reîncarnează?

O doamnă i-a cerut o lectură de viaţă pentru ea şi soţul ei. I s-a răspuns că fusese o nobilă romană iar soţul actual, în aceeaşi epocă, un gladiator cu o forţă herculeană. Se luptase în arenă apărînd creştinii şi acolo

se cunoscuseră... (Nostim loc pentru a-şi întîlni viitorul soţ!). Ea a întrebat:

UNDE ŞI CÎND MI-AM CUNOSCUT CĂTELUŞA MONA?

Tot în acea viaţă.

VIATA ROMANĂ?

Viaţa romană.

MONA ERA CÎINE ÎN VREMEA ACEEA?

Leul (Lectura 268-3).

Şi iată lectura dată pentru soţul doamnei, ex-gladiatorul:

CE LEGĂTURĂ AVEA SOŢUL MEU CU CĂŢELUŞA MONA?

Au luptat corp la corp în acea experienţă din Roma.

CE ERA MONA ATUNCl?

Leoaica aceea care a luptat cu această entitate (soţul de astăzi) şi cu cei care au ucis un mare număr de oameni (creştinii) pe care entitatea încerca să-i apere. (Lectura 280-1).

Tot în această familie excepţional de interesată de animale, o fetiţă de unsprezece ani, nepoata doamnei ex-romană, a întrebat:

ÎN CE VIAŢĂ ANTERIOARĂ AM CUNOSCUT-O PE MONA, CĂŢELUŞA MĂTUŞII MELE?

La Roma.

MONA VA FI TOT CÎlNE?

Depinde de conjunctură şi de condiţii. Nu.

S-AR PUTEA OBŢINE O LECTURĂ A VIEŢII ANTERIOARE PENTRU ACEASTĂ CĂŢELUŞĂ A MĂTUŞII MELE?

Poate. Dar ar putea fi foarte diferit de ceea ce credeţi. Aţi risca să nu înţelegeţi; doar dacă vorbiţi "cîineşte"! (Lectura 406-1).

Extraordinar, nu vi se pare? Dar încă nu este tot. O prietenă a familiei a venit şi ea să-i ceară lui Cayce o lectură a vieţilor anterioare. Or această prietenă avea o simpatie deosebită - şi reciprocă - pentru căţeluşa

de care este vorba.

CE GEN DE LEGĂTURĂ A PUTUT EXISTA ÎNTR-O VIAŢĂ ANTERIOARĂ ÎNTRE MINE ŞI MONA, CĂŢELUŞA PRIETENEI MELE?

Nu găsim nici una.

ATUNCI DE CE PARE ACEASTĂ CĂTELUŞĂ ATÎT DE ATRASĂ SPRE MINE?

Datorită înaltelor frecvenţe vibratorii ale fiecăreia dintre voi două. (Lectura 1318-1).

Există, de asemenea, datorii karmice între animale şi oameni:

DE CE ÎI ESTE FRICĂ ACESTEI COPILE ÎN PREAJMA CÎINELUI CASEI? CE TREBUIE SĂ FACEM? SĂ ALUNGĂM CÎINELE SAU SĂ AJUTĂM COPILUL SĂ-ŞI ÎNVINGĂ FRICA?

Această stare a lucrurilor este în parte karmică. Ar fi mai bine să vă dispensaţi de cîine, căci prezenţa sa creează o ambianţă foarte nesănătoasă nu numai fizic pentru copil, dar şi pentru cîine. EL nu vă mai poate fi de folos. (Lectura 2963-4).

O altă întîmplare este extrem de interesantă. Nu voi da decît cîteva extrase. Este vorba de cineva care a trăit cu 10.500 de ani înainte de Christos, ca prinţesă arabă.

Ea se numea Valtui şi făcea parte din casa regală, fiind foarte propiată regelui. În acest sejur terestru, activităţile sale au constat din îmblînzirea şi folosirea vieţii animalelor care mai tîrziu au devenit animale domestice, auxiliare omului, şi animale sălbatice. Ea se ocupa de tot felul de animale,

de cai, de la speciile pitice pînă la caii mari de tracţiune şi de curse; ea îmblînzea lupii... Entitatea avea douăzeci şi doi de ani cînd a început să domnească [...].

S-a străduit atunci să-şi încurajeze supuşii să se dezvolte din punct de vedere social şi comercial, folosind mai mult regnul animal. Ceea ce se poate şti despre acest suflet este că prin folosirea vieţii

animale, aşa cum a făcut-o el inconştient, a adus Omului tovarăşii domestici care aveau să-l ajute în epocile următoare. Dar, în folosirea conştientă a influenţei sale, inspirată fiind de relaţia dintre Forţa

Creatoare (Dumnezeu) creatura umana şi fraţii săi animali, dintre Creatură şi Creator, ea s-a străduit să aducă armonie în relaţiile cu lumea animală. Căuta să se facă ascultată de animale nu prin fiică, ci

prin iubire: ea le fermeca folosind flautul şi fluierul - cu care se mai cîntă şi astăzi şi care creează o ambianţă veselă. Şi ea cînta din aceste instrumente, nu ca să incite instinctele carnale cele mai joase, ci ca să trezească în fiecare muzica spiritului. [...]. (Lectura 276-6).

Mai tîrziu, Valtui s-a reîncarnat:

Într-un alt ţinut pe care-l numim astăzi Roma; apoi entitatea a acceptat învăţăturile care veneau din Iudeea. Era capabilă să domine animalele sălbatice prin forţa gîndirii sale [...], fie pe cîmpuri, fie în vizuinele lor sau în arene... Şi ea şi-a cîştigat adeseori libertatea fizică datorită acestor puteri ale sale - ceea ce i-a permis să supravieţuiască pentru a continua să-i înveţe pe oameni

(creştinismul). (Lectura 276-2).

Ea se numea atunci Phoebia şi aceste puteri stranii:

îi permiteau să meargă cu animalele din pădure fără să se teamă; şi, la fel, să meargă în mijlocul sălbăticiunilor libere şi din arene fără nici o frică . Şi nici un rău nu i-a fost făcut vreodată de animale ci numai prin acţiunea oamenilor care căzuseră mai jos decît animalele sălbatice...căci acestea pot fi domesticite, dar omul nu şi-a îmblînzit încă limba. Aceasta se petrecea în secolul I. (Lectura 276-3).

În încarnarea actuală, entitatea are o karmă deosebită de îndeplinit pe lîngă oameni: să le trezească iubirea faţă de animale. Ea are datoria: să atragă atenţia oamenilor asupra animalelor, arătîndu-le cît de

dependente sînt animalele, în diversele lor habitaturi, de omul care le posedă sau se învecinează cu ele. Să arate oamenilor fi ce mod activităţile animale le pot fi benefice. Deci, aşa cum s-a spus la început "înmulţiţi-vă şi stăpîniţi Pămîntul", faceţi tot ce este posibil pentru a realiza şi împlini această promisiune în sensul Iubirii. Ea trebuie înţeleasă în sensul următor. Omul trebuie să fie unit cu Forţele Creatoare ale Universului în modul de folosire a tuturor posibilităţilor lumii materiale. Şi cum toată creaţia de pe Pămînt este din iubire materializată, expresia iubirii divine - care se manifestă la toate aceste fiinţe care trebuie să fie "una" cu Creatorul - astfel, iubirea pe care o vedem exprimată în regnurile inferioare din punctul de vedere al expresiei şi dezvoltării lor în plan material, această iubire va trebui să fie manifestată de către Om faţă de animale. Şi entitatea aceasta va trebui să pledeze în favoarea animalelor, să le pledeze cauza, făcînd cunoscut tot ceea ce a primit de la ele. (Lectura 276-3).

În fine, ca să încheiem, această persoană a întrebat:

DACĂ SUFLETUL - CONŞTIINŢĂ AL UNEIA DINTRE ANIMALELE SALE DE ALTĂDATĂ (CA VALTUI) - NU SE REÎNCARNEAZĂ ÎN CÎINELE SĂU DE ACUM, PEGGY.

Cayce a răspuns că da.

CARE?

Era unul din animalele de casă. (Lectura 276-6).

Lectură cu totul excepţională, căci transmigrarea este foarte puţin evocată la Cayce şi niciodată în mod clar. Nu i s-au mai pus multe întrebări asupra acestei chestiuni...În fapt, problemele animalelor sînt cele pe care noi le provocăm prin egoismul nostru. Lucrînd pentru perfecţionarea Omului, Cayce contribuia indirect la îmbunătăţirea soartei animalelor.

Din nefericire, în civilizaţia noastră animalele sînt ca şi moarte: sînt eliminate progresiv din marile oraşe, apoi de la ţară. Cayce vorbea creştinilor şi evreilor. Or iudeo-creştinismul este, în evoluţia sa actuală, lamentabil de deficient în teologia animalului. Zoroastrismul, budismul, religia druizilor au fost mult mai evoluate.

Din fericire, centrul spiritual de la Findhom în Scoţia a mai acoperit întrucîtva această lacună. Dar sîntem încă destul de departe de conştientizarea la care va trebui să ajungem într-o zi... Înainte de a fi transformat

planeta în deşert!

Univesrul lui Edgar Cayce