Spiritele naturii sunt făcute din aceeași materie ca oamenii

Cu siguranță, viața noatră și lumea în care trăim sunt mult mai bogate decât ne putem imagina. Dar sunt oare zânele, elfii, gnomii, nimfele, spiridușii doar închipuiri și personaje fantastice din povești captivante spuse de bătrâni? De ce ar fi avut oamenii nevoie să inventeze astfel de personaje? Există spirite nevăzute care cutreieră acest pământ alături de oameni și, daca da, care e rolul lor?

Edgar Cayce, un profet de origine americană, credea în existența acestor ființe, afirmând despre spiriduși că sunt entități care nu au intrat într-o formă materială.

Tradiția spune că aceste spirite au domenii diferite de acțiune și forme adaptate mediului/elementului în care trăiesc: 

-zâne, elfi şi silfii – elementul Aer, 

-gnomi și spiriduşi – elementul Pămînt, 

-ondinele, nimfele – elementul Apă, 

-salamandrele – elementul Foc.

Cayce susținea că spiritele naturii sunt făcute din aceeași materie ca oamenii, dar sunt structurate după un mod vibratoriu diferit. Pe de altă parte, scriitorul Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului Sherlock Holmes, a explicat într-un mod științific existența unei astfel de lumi:

“Minţii umane îi vine greu să accepte (…) existenţa, la suprafaţa acestei planete, a unei populaţii poate la fel de numeroasă ca şi rasa umană, care îşi desfăşoară strania activitate în felul său, despărţită de noi doar printr-un nivel vibratoriu diferit. Căci noi nu vedem obiectele decât în limitele culorilor spectrului nostru, în timp ce dincolo de el există infinite vibraţii colorate, pe care nu le putem vedea. Dacă vom concepe că poate exista o rasă de fiinţe alcătuite din materie, ale căror unde prea scurte sau prea lungi nu pot, din acest motiv, să fie percepute de noi, aceste fiinţe rămân invizibile pentru noi exceptând cazul când am putea să intrăm pe aceeaşi lungime de undă – sau s-o adaptăm lungimii noastre. Exact acest lucru înseamnă, de altfel, mediumnitatea: mediumul este capabil să-şi modifice vibraţiile, intrînd pe alte lungimi de undă.” 

Ce sunt nimfele?

Nimfele sunt descrise ca zeițele apelor, în special ale apelor dulci. De-a lungul timpului și în zone diferite ele au avut fel de fel de denumiri: Naiade, Nereide, urmând ca noțiunea să se extindă cu timpul spre mai multe divinități secundare – Oreadele (nimfele munților), Driadele (nimfele codrilor și copacilor, în special ai stejarilor, în jurul cărora dansau și pe care îi foloseau drept adăpost), Napeele (nimfele munților, văilor, codrilor, pășunilor și crângurilor). Se povestea despre ele ca fiind tinere frumoase ce stăteau goale pe lângă ape care se revărsau în urma lor. Deoarece credeau în ele, oamenii le construiau în trecut temple ”sau chiar le rezervau în casă un colţ cu apă, împodobit cu statui, vase, bazine şi fântâni. Acesta era Nimfeul, consacrat Nimfelor. De cele mai multe ori era o grotă naturală sau artificială. ”Obiceiul Nimfelor”, spune dicţionarul Bouillet (1880) – “este încă destul de comun în Italia”. ” În Gallia antică ele ofereau protecție zi de zi, oamenii fiind convinși că pădurile, apele și pământul au viață divină, în timp ce druzii știau că în manifestările naturii sunt adevăratele esențe ale lumii. Spiritele naturii există atunci când corpurile terestre (copacii, florile) nu sunt distruse – rupte, tăiate sau smulse. 

De ce se tem spiritele naturii de noi?

Ținutul rural era locul preferat al lor, căci aici își puteau manifesta nestingherite prezența, în natura care se dezvoltă liberă și își urmează cursul firesc. Spiritele naturii creează frumusețea, dezvoltarea și înflorirea întregului regn vegetal. Copaci, mlaștini, izvoare, câmpuri întinse, păduri răcoroase, toate erau populate de entități misterioase care le sporeau frumusețea și le ofereau farmec. Spiritele naturii fug de oameni și de orașe, căci oamenii distrug natura pe care ele o creează și care le devine casă. Singurii care încă se mai bucură de favoarea lor, căci sufletul le este pur și mintea fără prejudecăți și răutate sunt copiii. Jocul devine fantastic, iar bucuria e reciprocă.

”Din păcate, poporul mărunt locuieşte la țară… şi foarte puţin la oraş. lată de ce copiii din oraşe sînt astăzi cu mult mai nervoşi, mult mai instabili, mult mai dificili. Le lipsesc aceste jocuri magice cu micii elfi, care le aduceau bucuria profundă, indispensabilă creşterii lor.” 

Și locurile au câte un spirit

Așa cum există un înger pentru fiecare element din natură, tot așa există unul pentru fiecare loc, fie că e vorba de un sat sau de o casă. Unele locuri sunt bune, altele rele, iar altele cu adevărat magice, cu un aer misterios dat de o putere din adâncuri. Scriitorul francez Roger de Lafforest, care a scris o carte despre spiritele naturii, a dedicat un segment important acestor spirite ale locurilor, susținând că pot lua forma unei zâne, a unui înger sau a altui ghid spiritual sau, în cazul locurilor rele, pot fi ”prezenţe malefice aparţinând diverselor categorii ale astrului inferior”. Mai mult decât atât, sensibilitatea arhitecțiilor de demult la spiritele locurilor se vede în frumusețea clădirilor vechi și a monumentelor celebre.”