miercuri, 8 ianuarie 2014

Modelul Orbital Universal


Mişcarea atomilor şi a sistemelor solare sunt la fel precum esenţa fiinţei noastre – adevărata noastră natură.
Modelul Orbital Universal care este de asemenea baza Sistemelor Solare şi Atomilor.
Asta este ceea ce suntem noi cu adevărat. Adevărata noastră natură poate fi astfel asemănată cu elementele unui atom – electronii care sunt încărcaţi negativ ([-] principiul receptiv / feminin) sunt atraşi către şi pe orbita nucleului care are sarcină pozitivă ([+] principiul revărsare / masculin) al unui atom. Este acelaşi lucru cu planeta sau planetele (femininul) care orbitează în jurul unei stele (masculinul), într-Un sistem solar. Nu este o întâmplare că noi numim planeta pe care locuim ,mama’ Pământ. Dacă Pământul este ,mama’ vieţii de aici, cine este ,tatăl’? Soarele. Viaţa nu ar exista fără interacţiune sau fără interpătrunderea energiilor.
Un sistem solar nu este cu adevărat numai o grămadă de planete şi o stea, acesta este o întreagă fiinţă. Elementele masculine şi feminine (stele / planete) sunt suflete pereche într-o singură fiinţă.”
„Dar ele nu au relaţii precum sufletele pereche, asemenea oamenilor.”
„Nu-i aşa? Chiar de nu vezi Soarele şi planetele ,atingându-se’ una pe cealaltă, ele se ,ating’ cu adevărat şi au un contact constant una cu cealaltă. Există de asemenea o interacţiune constantă, interacţiune ori interpătrundere a mai multor energii. Numai că tu percepi asta prin simţurile tale limitate, cu toate acestea oamenii de ştiinţă pot detecta unele dintre acestea cu detectoarele lor ştiinţifice. Totuşi, ei ignoră în general lucrurile care nu sunt ,fizice’.”
„Care energii?”
„Ia ,gravitaţia’ doar ca singur exemplu. Întreabă un om de ştiinţă de ce planetele orbitează în jurul Soarelui. Gravitaţia. Dar ce este gravitaţia? Ce înseamnă ea cu adevărat? Oamenii de ştiinţă nu înţeleg cu adevărat ce înseamnă gravitaţia. Ar putea aceasta să implice de fapt revărsarea iubirii şi atracţie?”
„Vrei să spui că aceasta este ceea ce este?”
„Doar gândeşte-te la asta şi puneţi din nou mâna peste gură. Cel puţin astfel pari să arăţi că asculţi mai bine.”

Fiii legii lui unu din Atlantida de John Peniel

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu